Aceasta este ce au întrebat demnitarii Egiptului pe monarhul lor, pe Faraon, atunci când ei au văzut că deși țara este lovită de urgie după urgie, Faraon nu se prinde de idee. Ar fi trebuit să o facă, dar nu a făcut-o. Să nu înțelegi mesajul sau ideea este cel mai trist lucru care ți se poate întâmpla vreodată, mai ales că ai avut șansa să auzi un astfel de mesaj. A nu înțelege înseamnă a avea o inimă tare, una împietrită, care nu mai răspunde la niciun stimul exterior… Mă înspăimântă asta, numai când mă gândesc la o astfel de posibilitate: să nu mai vezi greșeala ta, păcatul tău și totuși să mergi înainte. Cel mai prost lucru ce ți se poate întâmpla (și de care ești responsabil) este să crezi că ești pe o cale bună, când de fapt te îndrepți înspre iad.. să ai convingerea că ești mântuit în timp ce nu ești. Recitind capitolele din Exod unde este relatat episodul urgiilor asupra egiptenilor, mi-am dat seama că împietrirea este rezultatul sigur a unei atitudini lipsite de „frica de Domnul”, și ea prezintă câteva etape:
1) să nu ai habar cine este YHWH (DOMNUL)! Faraon îl întreabă pe Moise: și cine este DOMNUL (El este) ca să mă tem de El? … mare greșeală să pui o astfel de întrebare cu aroganță. În final Faraon a aflat cine este Domnul, însă în defavoarea lui.
2) să refuzi dovezi concrete! Împietrirea este o stare a inimii care nu vrea să accepte un adevăr demonstrat. Această stare te face să îți cauți motive sau pretexte să nu crezi în El, la fel cum a făcut Faraon când a văzut minunile făcute de Moise și Aaron.
3) să amâni mântuirea! „mâine!”- răspunsul dat de Faraon lui Moise la întrebarea când vrea să dispară broaștele din Egipt. Mai bine cu ele în pat încă o zi…
4) să accepți până trece pericolul! Adică o pocăință gen 112, iar după intervenție revenim la „normalitate”. Caracteristic omului care trece prin necaz și se roagă, după care uită și de necaz și de promisiune.
Cam acesta este pasul de unde nu mai poți da înapoi. Se întâmplă să fi cercetat, să te simți mustrat, să-ți pară rău, după care, dacă respingi aceste stări constant, nu mai ai șansa să beneficiezi de ele și dacă ai vrea.
5) să îți formulezi doar o variantă oficială a pocăinței! Faraon recunoaște în sfârșit că Dumnezeu este DREPT, iar el și poporul lui sunt RĂI (Ex.9:27). Deși este extraordinară declaratia Doamne, Doamne!, Moise nu este impresionat și îi spune că degeaba se fac afirmații fără suport, în ideea că Faraon de fapt nu se temea de Domnul… Adică formula magică „Iartă-mă!” nu are niciun sens dacă nu există o transformare reală motivată de teama de Dumnezeu. Cât valora cererea lui Faraon de a fi iertat în timp ce își împietrea inima???
6) să refuzi să mai fi confruntat! Sau să nu mai vrei să ai de a face cu niciun Cuvânt din partea lui Dumnezeu – este cam ultima etapă din drumul tău de pavare a inimii. Cel puțin a fost în cazul lui Faraon. Nu a mai vrut să-i vadă fața lui Moise.
Încă nu înțelegi că ești ruinat? Oprește-te!!!
„Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima, încearcă-mă și cunoaște-mi frământările! Vezi dacă sunt pe o cale rea și du-mă pe calea veșniciei!” (Ps.139:23,24).


