Harul reprezintă o favoare nemeritată. Pavel scria romanilor că „dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte, pentru că altfel harul n-ar mai fi har” (Romani 11:6). Înțelegem prin aceasta că absolut nimeni nu se poate califica cu absolut nimic pentru a câștiga favoarea nemeritată acordată de Dumnezeu. Totuși, dacă harul este nemeritat nu înseamnă că este și necondiționat. Cum se împacă însă faptul că harul este nemeritat cu faptul că harul este condiționat?
Biblia ne arată câteva condiții pe care trebuie să le împlinim ca să putem beneficia de har. Pavel ne spune că acest har este pentru cei ce se încred în Dumnezeu. Condiția esențială este deci credința. De aceea avem versete ca: „fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3:16); sau „toţi profeţii depun mărturie despre El, şi anume că oricine crede în El primeşte, prin Numele Lui, iertarea de păcate” (Fapte 10:43); sau „crede în Domnul Isus și vei fi mântuit tu și casa ta” (Fapte 16:31). O altă condiție este pocăința, „pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape” (Matei 3:2). Altă condiție este smerenia, „celor smeriți le dă har” (Proverbe 3:34; Iacov 4:6; 1 Petru 5:5). Și Scriptura arată multe alte condiții ce trebuie îndeplinite de către cei ce vor beneficia de har.
Cum se împacă harul și natura lui, care exclude meritele, cu condițiile necesare ce trebuie îndeplinite de către cei au parte de har?
Răspunsul este în înțelegerea modalității de împlinire a condițiilor harului și în acceptarea noțiunii de condiție nemeritorie.
Există două modalități de împlinire a acestor condiții: (1) fie aceste condiții (ex. credința) sunt împlinite prin puterea și voința noastră, caz în care se numesc condiții meritorii, fie (2) aceste condiții sunt împlinite în noi de Duhul lui Dumnezeu, caz în care condițiile au caracter nemeritoriu.
Dacă luăm în considerare prima opțiune, în care condițiile sunt împlinite prin puterea și voința noastră (adică prin firea noastră), concluzia nu poate fi alta decât că harul este câștigat de cei care îndeplinesc condițiile. Dacă înțelegem a doua opțiune, și anume că aceste condiții ale credinței, pocăinței și smereniei sunt lucrate în noi, de Dumnezeu, le vom considera daruri (Filipeni 1:29; 2 Timotei 2:25), și, în consecință, harul rămâne har, chiar dacă noi împlinim condițiile necesare primirii acestui har. Condițiile harului (credința, pocăința și smerenia) ar fi, în acest caz, condiții nemeritorii.
De fapt, promisiunea Noului Legământ este că Dumnezeu împlinește condițiile în noi și pentru noi: „voi pune Legea Mea înlăuntrul lor și o voi scrie în inimile lor… Le voi da o singură inimă și o singură cale, ca să se teamă de Mine tot timpul, spre fericirea lor și a copiilor lor,… voi pune înlăuntrul lor frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine” (Ieremia 31:33; 32:39).
Nu putem spune despre har că este necondiționat, dar putem spune că este nemeritat. Mărețul har este cel ce ne face să împlinim condițiile în așa fel încât Dumnezeu să continue să reverse har asupra noastră. În acest caz harul, deși condiționat, rămâne har. Iar condiția nemeritorie este acea atitudine (credință, pocăință, smerenie) împlinită în noi de către Dumnezeu pentru a putea primi mântuirea.
