Pasiune în predicare, acum și în România! John Piper

Nu știu dacă mai cunosc vreun predicator așa de pasionat ca John Piper. Zilele acestea am avut mai mulți harul să îl ascultăm în direct în două evenimente majore: Conferința „Dumnezeu este Evanghelia” și seara de evanghelizare pe tema „Nu-ți irosi viața” (3-6 mai 2012).

Mesajul central al conferinței a fost faptul că Dumnezeu Însuși, așa cum este descoperit în Isus Cristos, este darul cel mai bun pe care îl primim prin Evanghelie: „Când spun că Dumnezeu este Evanghelia, vreau să spun că binele cel mai mare, cel mai bun, suprem şi decisiv al Evangheliei, fără de care niciun alt dar nu ar fi bun, este gloria lui Dumnezeu pe faţa lui Hristos revelată spre împlinirea noastră veşnică.”Pentru un scurt rezumat al conferinței, aici.

Cred că am devenit un fel de existențialist. Știu că adevărul, indiferent de felul în care este predicat, este adevărat. Dar Piper reușește să mă convingă în mod copleșitor că ceea ce el predică  este adevărat. Pasiunea lui înflăcărată pentru Dumnezeul Evangheliei este zdrobitoare. Până și atunci când răspunde la întrebări, oferă răspunsuri cu aceeași pasiune și entuziasm. Îi tremură bărbia când vorbește despre Dumnezeu și despre Isus Cristos. Gloria și suveranitatea lui Dumnezeu nu sunt doar simple idei forjate în mintea acestui om. Ele sunt obiectul admirației și uluirii sale. Predicarea lui este un act de închinare înaintea lui Dumnezeu. Tot el spunea că a vorbi despre Dumnezeu într-un mod plictisitor este păcat. Încep să îl cred. Și ceea ce este cel mai fascinant cu privire la pasiunea aceasta este că ea e o reacție potrivită și necesară față de adevăr. Adevărul nu este plictisitor, Dumnezeu nu este plictisitor. Adesea noi îl facem să arate plictisitor, dar nu este. Și, cu siguranță, nu este nevoie de manipulare și distorsionare a adevărului pentru a fi „în extaz.” Nu este nevoie de fond muzical în timpul predicării pentru a creea o atmosferă de cercetare a Duhului. Încă o dată ni se aduce aminte că Dumnezeul adevărat și glorios, în persoana Domnului Isus Cristos, este ceea ce ar trebui să savurăm și să predicăm pentru a avea o viață plină de bucurie tremurândă, plină de reverență. Acesta este scopul suprem al vieții noastre.

Acum, la plecarea lui din țară, rugăciunea mea este ca Dumnezeu să trezească în predicatorii Evangheliei (și în mine) același duh de pasiune pentru Evanghelie și pentru Dumnezeul Evangheliei pe care îl are fratele John. Fie ca Dumnezeu să ne facă să vedem „lumina Evangheliei gloriei lui Isus Cristos, care este chipul lui Dumnezeu” în așa fel încât să nu ne predicăm pe noi înșine (căutând să câștigăm admirația celor din jur), ci să reflectăm pe chipul nostru gloria lui Cristos ca Domn, Mântuitor și Comoară supremă a universului. Pentru că Dumnezeu este cel mai glorificat în noi, atunci când noi suntem cel mai împliniți în El.

Pentru descărcarea cărții Dumnezeu este Evanghelia și accesarea variantei în limba română a site-ului Desiring God.

Încă nu înțelegi că ești ruinat?

Aceasta este ce au întrebat demnitarii Egiptului pe monarhul lor, pe Faraon, atunci când ei au văzut că deși țara este lovită de urgie după urgie, Faraon nu se prinde de idee. Ar fi trebuit să o facă, dar nu a făcut-o. Să nu înțelegi mesajul sau ideea este cel mai trist lucru care ți se poate întâmpla vreodată, mai ales că ai avut șansa să auzi un astfel de mesaj. A nu înțelege înseamnă a avea o inimă tare, una împietrită, care nu mai răspunde la niciun stimul exterior… Mă înspăimântă asta, numai când mă gândesc la o astfel de posibilitate: să nu mai vezi greșeala ta, păcatul tău și totuși să mergi înainte. Cel mai prost lucru ce ți se poate întâmpla (și de care ești responsabil) este să crezi că ești pe o cale bună, când de fapt te îndrepți înspre iad.. să ai convingerea că ești mântuit în timp ce nu ești. Recitind capitolele din Exod unde este relatat episodul urgiilor asupra egiptenilor, mi-am dat seama că împietrirea este rezultatul sigur a unei atitudini lipsite de „frica de Domnul”, și ea prezintă câteva etape:

1) să nu ai habar cine este YHWH (DOMNUL)! Faraon îl întreabă pe Moise: și cine este DOMNUL (El este) ca să mă tem de El? … mare greșeală să pui o astfel de întrebare cu aroganță. În final Faraon a aflat cine este Domnul, însă în defavoarea lui.

2) să refuzi dovezi concrete! Împietrirea este o stare a inimii care nu vrea să accepte un adevăr demonstrat. Această stare te face să îți cauți motive sau pretexte să nu crezi în El, la fel cum a făcut Faraon când a văzut minunile făcute de Moise și Aaron.

3) să amâni mântuirea! „mâine!”- răspunsul dat de Faraon lui Moise la întrebarea când vrea să dispară broaștele din Egipt. Mai bine cu ele în pat încă o zi…

4) să accepți până trece pericolul! Adică o pocăință gen 112, iar după intervenție revenim la „normalitate”. Caracteristic omului care trece prin necaz și se roagă, după care uită și de necaz și de promisiune.

Cam acesta este pasul de unde nu mai poți da înapoi. Se întâmplă să fi cercetat, să te simți mustrat, să-ți pară rău, după care, dacă respingi aceste stări constant, nu mai ai șansa să beneficiezi de ele și dacă ai vrea.

5) să îți formulezi doar o variantă oficială a pocăinței! Faraon recunoaște în sfârșit că Dumnezeu este DREPT, iar el și poporul lui sunt RĂI (Ex.9:27). Deși este extraordinară declaratia Doamne, Doamne!, Moise nu este impresionat și îi spune că degeaba se fac afirmații fără suport, în ideea că Faraon de fapt nu se temea de Domnul… Adică formula magică „Iartă-mă!” nu are niciun sens dacă nu există o transformare reală motivată de teama de Dumnezeu. Cât valora cererea lui Faraon de a fi iertat în timp ce își împietrea inima???

6) să refuzi să mai fi confruntat! Sau să nu mai vrei să ai de a face cu niciun Cuvânt din partea lui Dumnezeu – este cam ultima etapă din drumul tău de pavare a inimii. Cel puțin a fost în cazul lui Faraon. Nu a mai vrut să-i vadă fața lui Moise.

Încă nu înțelegi că ești ruinat? Oprește-te!!!

„Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima, încearcă-mă și cunoaște-mi frământările! Vezi dacă sunt pe o cale rea și du-mă pe calea veșniciei!” (Ps.139:23,24).

Să suferi! O favoare?!… răspunsul lui John Piper

„Căci cu privire la Hristos, vouă vi s-a dat harul nu numai să credeți în El, ci și să pătimiți pentru El.”(Fil.1:29)

Faptul că sunt copilul lui Dumnezeu prin Isus Hristos I se datorează doar Lui. O mărturisesc cu o convingere de nezdruncinat. Vechea cântare, În îndurarea Domnului cum am ajuns, nu stiu!, mi se potrivește de minune. Și vorbesc foarte serios. Nu sunt în apele mele lângă oameni care afirmă și se bat în piept că ei L-au ales pe Dumnezeu, ei au decis, ei au ajuns la concluzia că se merită făcut pasul acesta. Se bat oarecum în piept cu pocăința și credința lor, și, în ochii lor, decizia pe care ei au făcut-o, capătă o deosebită importanță. Nu exclud importanța ei, dar nici nu mă chinui s-o accentuez prea mult. Pericolul este să ridici pocăința și credința  la rang de virtute personală. Și concluzia logică nu ne-ar conduce altundeva decât la câștigarea mântuirii prin efort propriu, și implicit, la mândrie. Adică, totuși..  sunt mai grozav ca ceilalți.. eu m-am pocăit, adică am ajuns la anumite concluzii în viața mea și.. mi-am dat seama că asta e calea și pe deasupra, eu cred.. păi alții nu sunt capabili de performanța asta.. și raționamentul ar putea continua până când ne-am da seama că nu suntem așa de răi ca alții. Sincer, mă interesesează mai mult ce stă în spatele acestei decizii. Pocăința și credința sunt condiții esențiale pentru a fi mântuit, dar Biblia mi-a descoperit că ele sunt un dar. De fapt versetul citat îmi spune că este un har să crezi, o favoare. Ceva ce îți este dat. Dacă înțeleg corect acest verset înseamnă că toată mândria mea, ascunsă bineînțeles, că pe aici am trecut și eu, s-a dus. Asta e ideea harului. Oricum, cei mai mulți nu îmbrățișează această realitate.

Ce să mai spun de partea a doua a versetului, alt paradox, care presupune o provocare mult mai mare decât prima. Har, favoare, să suferi pentru El. Înțeleg că îți este dat să crezi, și să te bucuri de aceasta, mai ales dacă te găsești printre cei care cred, dar să consideri o favoare, un har să suferi pentru Hristos nu auzi prea des. Și totuși auzi de la apostolul Pavel în scrisoarea către Filipeni, scrisă, interesant, din închisoare. Acest verset, sincer, reprezintă o provocare pentru mine, dacă am de gând să iau în serios Cuvântul lui Dumnezeu.

Teologia suferinței nu prea mai încape în premisele noastre posibile. Și totuși Biblia vorbește destul de des despre această temă. Domnul Isus Hristos spunea că nimeni nu începe să-și zidească un turn sau să înceapă un război până nu își face anumite calcule și socoteli (Luca 14:25-35), în contextul în care El vorbea despre felul în care ar trebui să fie un ucenic al Lui. Lepădarea de sine este un concept care încet, încet dispare chiar și din vocabularul predicatorilor. Se preferă ideea unei „evanghelii a prosperității”. Cauzele sunt diverse, dar problema esențială o reprezintă înțelegerea greșită a nașterii din nou, sau lipsa realității acesteia în viața creștinilor.

Clipul pe care l-am postat are câteva răspunsuri zdruncinătoare în privința aceasta. Face parte dintr-o conferință susținută de Dr. John Piper pe tema suferinței. Titlul „You must suffer” spune mai mult decât l-aș putea descrie eu. Ideea centrală este că suferințele lui Hristos de acum 2000 de ani se văd cel mai bine când trecem noi prin suferință datorită Numelui Său. Aceasta este mărturia puternică cu privire la suferințele Lui. Nu are legătură cu faptul că noi trebuie să suferim pentru mântuirea noastră, pentru că oricum ar fi în zadar. Hristos a plătit prețul pentru păcatele noastre și a absorbit mânia lui Dumnezeu care ne era destinată nouă datorită păcatelor noastre, adică celor care ne-am pus încrederea în El și ne bazăm viața aceasta și cea veșnică pe El. Și punctul culminant al acestei expuneri este că un copil născut din Dumnezeu este plin de bucurie în mijlocul necazului. Cu alte cuvinte, el va ajunge să considere suferința pentru Numele Lui un har, un dar, o favoare. John Piper a avut și continuă să aibă un impact mare asupra tot mai multor creștini, atât din State, cât și din întreaga lume, datorită Evangheliei necompromise proclamată cât mai clar cu putință, într-o manieră simplă, dar nu simplistă. Clipul este doar în limba engleză. Vizionare plăcută!