Ce înseamnă legalismul?

Este un termen folosit des în bisericile evanghelice, dar rareori definit concret. Am dat peste un material bun cu privire la acest subiect și m-am gândit că poate fi de mare folos în identificarea legalismului personal și uciderea lui:

De vreme ce Noul Testament nu folosește termenul legalism, voi încerca să îl definesc într-un mod general acceptat pentru a vedea clar că problematica este într-adevăr tratată în Noul Testament. Legalismul are cel puțin două înțelesuri, dar amândouă exprimă o singură problemă la rădăcină.

În primul rând, legalismul înseamnă să consideri standardele biblice de conduită ca reglementări care trebuie ținute prin puterea proprie pentru a câștiga favoarea lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, legalismul este prezent ori de câte ori o persoană încearcă să fie morală în virtutea forței proprii, adică fără a se bizui pe ajutorul milostiv al lui Dumnezeu în Cristos. Simplu spus, comportament moral care nu vine din credință este legalism (Rom. 14:23).

Legalistul este de obicei o persoană morală. De fapt, majoritatea oamenilor morali din lumea vestică sunt legaliști din cauza așa-numitei moralități iudeo-creștine, moștenită de la strămoși, care nu crește dintr-o încredere smerită pe împuternicirea milostivă, cumpărată prin sânge, realizată prin Duh a lui Dumnezeu. Dimpotrivă, pentru legalist, moralitatea slujește aceeași funcție pe care o servește imoralitatea pentru un antinomist: ca expresie a încrederii în sine și afirmării de sine. Motivul pentru care unii Farisei dădeau zeciuială și posteau era același motiv pentru care unii studenți de universitate se dezbracă și se plimbă goi în parcurile din Munchen și Amsterdam.

Legalistul moral este fratele cel mare al risipitorului imoral (Luca 15:11-32). Ei sunt frați de sânge în ochii lui Dumnezeu pentru că amândoi resping mila lui Dumnezeu în Cristos ca mijloc pentru neprihănire și folosesc fie moralitatea, fie imoralitatea ca mijloc de exprimare a independenței, a suficienței de sine și a auto-determinării. În Noul Testament este arătat clar că amândoi vor avea parte de o pierdere tragică a vieții veșnice, dacă nu există pocăință.

Deci prima semnificație a legalismului este greșeala îngrozitoare de a considera standardele biblice de conduită drept reglementări ce trebuie ținute prin puterea proprie pentru a ne arăta dibăcia morală și pentru a câștiga favorul lui Dumnezeu. Este un pericol de care toți trebuie să ne ferim în fiecare zi.

A doua semnificație a legalismului este următoarea: construirea unor cerințe comportamentale specifice care sunt dincolo de învățătura Scripturii și prin care o persoană este calificată pentru membralitate în biserica locală. Astfel se ridică exclusivismul nebiblic.

Nu este surpinzător faptul că biserica universală nu include pe toată lumea, și biserica locală nu-i include pe toți creștinii. Noi excludem oameni de la membralitate pentru că noi credem că membralitatea ar trebui să implice angajament față de domnia lui Cristos, capul Bisericii (deci, excluderea necreștinilor), și pentru că bisericile locale înțeleg această domnie în moduri particulare și specifice (deci, excluderea unor creștini cu care nu suntem de acord). Dar excluderea oamenilor de la membralitatea bisericii locale nu ar trebui luată ușor. Este o chestiune importantă.

Școlile, cluburile și diferite societăți pot impune orice reglementări umane pe care le doresc pentru a păstra anumiți oameni afară și pentru a menține, prin reguli, o anumită atmosferă. Dar biserica nu este o instituție omenească. Ea îi aparține lui Cristos. El este Capul trupului, și doar El trebuie să fixeze cerințele.

Aceste două uzanțe ale termenului legalism au însă o rădăcină comună. De o parte, legalism înseamnă să consideri standarde biblice de conduită ca reglementări pe care le poți ține prin puterea proprie pentru a câștiga favoarea lui Dumnezeu. De altă parte, înseamnă construirea unor cerințe comportamentale specifice dincolo de învățătura Scripturii, cerințe prin care cineva se califică pentru membralitatea bisericii locale.

În primul caz, noi ne folosim puterea proprie pentru a ne face morali pe noi înșine. În al doilea caz, noi folosim puterea proprie pentru a face biserica să fie morală. În primul caz, falimentăm în a ne încrede în puterea  lui Dumnezeu pentru sfințirea personală. În cel de-al doilea caz, falimentăm în a ne încrede în puterea lui Dumnezeu pentru sfințirea altora.

De aceea, ceea ce unește la rădăcină aceste două forme de legalism este necredința – necredința în relație cu noi, adică faptul că Dumnezeu este în noi pentru a lucra și voința și înfăptuirea (Fil 2:13); și necredința în relație cu alții, adică faptul că Dumnezeu își va face cunoscută voia și îi va atrage pe aceștia spre ea.

Oriunde încrederea bucuroasă în puterea suverană a lui Dumnezeu pentru viețile noastre personale și pentru viețile altora începe să slăbească,  se furișează legalismul. În mod inevitabil vom încerca să compensăm lipsa credinței dinamice prin rezoluții morale ridicate și adăugarea regulilor făcute de om. Dar oriunde crește încerederea bucuroasă în puterea lui Dumnezeu, firea se topește.

Dincolo de orice îndoială, Dumnezeu urăște legalismul la fel de mult pe cât urăște alcoolismul. Și cred că este puțin spus că legalimul a adus mai mulți oameni la pierzare eternă decât a făcut-o alcoolismul, deși devastările făcute de băutură sunt imense.

Să nu fim înșelați de aparențe. Satan se transformă în înger de lumină (2 Cor 11:14). El își păstrează bolile cele mai mortale în condiții de igienă. El își îmbracă căpitanii cu îmbrăcăminte religioasă și își adăpostește armele în temple. Legalismul este mai periculos decât alcoolismul pentru că nu arată atât de periculos. Alcoolismul îi face pe oameni să falimenteze; legalismul îi ajută să aibă succes în lume. Alcoolismul îl face pe om dependent de sticlă; legalismul îl face auto-suficient, depinzând de nimeni. Alcoolicii nu sunt bine primiți în biserică; legaliștii adoră să audă cum moralitatea lor este înălțată în biserică.

Prin urmare, ceea ce avem nevoie în biserică nu sunt reglementări la intrare care să ne păstreze curați. Avem nevoie să predicăm, să ne rugăm și să credem că nici circumcizia, nici necircumcizia, nici băutul ceaiului, nici băutul vinului, nu contează, ci doar o inimă nouă.

John Piper, Brothers, We Are Not Professionals (Nashville: B&H Publishing Group, 2002), p. 153-156.

Publicitate

3 gânduri despre „Ce înseamnă legalismul?

  1. Excelent articolul! Aș îndrăzni să spun că mai există și a treia formă de manifestare a legalismului, atunci când litera Legii este folosită în detrimentul sau pentru a desființa spiritul Legii. Cam ce făceau cei care dădeau zeciuială din izmă… și din păcate nu putem vorbi doar la trecut despre asemenea exemple…

    1. De acord. Problema legalismului este una spinoasă dar care trebuie tratată. Mă rog ca studiul pe Galateni de duminică seară să contribuie la bucuria care vine prin credința în harul Evangheliei.

  2. „Dar biserica nu este o instituție omenească. Ea îi aparține lui Cristos. El este Capul trupului, și doar El trebuie să fixeze cerințele.”
    Intr-adevar, Biserica nu este institutie omeneasca, insa separatismele, care, da, au la baza si orice forma de legalism, creeaza aparenta ca Trupul Lui Hristos este o cladire subreda cu multe camere – vazuta din afara – in care fiecare denominatie „se tine tare” cu adevarurile sale infailibile ce o situeaza intr-o zona a rigiditatii spirituale impenetrabile pentru Duhul Lui Dumnezeu. Este o forma a impietririi inimii prin pacatul mandriei detinerii unicului adevar complet. De aceea, bisericile traditionale privesc culturile neoprotestante drept ratacite, eretice, cele din urma, la randul lor, le considera pe cele dintai adunari de oameni nemantuiti, nepocaiti. Tocmai pentru ca Dumnezeu „este Capul trupului, și doar El trebuie să fixeze cerințele” ridica problema stabilirii acestor cerinte la nivel de Trup. Pentru ca toti considera ca sunt in Adevar… Si asta pentru ca am luat revelatia divina, sub orice forma ar fi venit ea, am rastalmacit-o uneori, trecand-o prin filtrul gandirii noastre omenesti, absolutizand apoi rezultatul si transformandu-l in norma. Dumnezeu este dragoste, spune Biblia, nu norma. De cand normam noi dragostea? Sub orice forma am intelege-o…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s