Este blestemarea lui David rânduită de Dumnezeu? 2 Samuel 16:10-11

Există un text în Scriptură destul de incomod în 2 Samuel 16:10-11. Nu că ar fi singurul. După ce David fuge de fiul său Absalom, beniamitul Șimei îl întâlnește și îl blestemă pe David. Abișai, unul din vitejii care îl însoțeau pe David era determinat să îl omoare. Însă David îl oprește de la o asemenea faptă atrăgându-i atenția că Dumnezeu este implicat în blestemarea aceasta: – Ce am eu de-a face cu voi, fii ai Țeruiei? a zis regele. El blestemă astfel pentru că Domnul i-a zis: „Blestemă-l pe David!” Cine-i va zice deci: „De ce faci lucrul acesta?” Apoi David le-a zis lui Abișai și tuturor slujitorilor săi: – Propriul meu fiu caută să-mi ia viața. Cu atât mai mult, acum, acest beniamit! Lăsați-l să blesteme pentru că Domnul i-a spus s-o facă!  (2 Samuel 16:10-11, NTR).

Nu este de mirare de ce pare incomod acest text. Pare să afirme ceva ciudat. Ceva ce nici prin cap nu ne-ar trece și ceva ce cu siguranță nu am crede dacă această idee ar fi fost lansată de vreun om oarecare. Tot Scriptura ne arată că Dumnezeu nu dorește ca cineva să îl  blesteme pe rege (Nu blestema pe împărat, nici chiar în gînd, şi nu blestema pe cel bogat în odaia în care te culci; căci s’ar putea întîmpla ca pasărea cerului să-ţi ducă vorba, şi un sol înaripat să-ţi dea pe faţă vorbele; Eclesiastul 10:22, CNS). El dorește mai degrabă să binecuvântăm (Binecuvîntaţi pe cei ce vă prigonesc: binecuvîntaţi şi nu blestemaţi; Romani 12:14, CNS).

Însă și acest verset din 2 Samuel este parte din Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Ce facem cu astfel de texte? Trecem repede peste ele, pentru că nu se potrivesc cu ceea ce gândim noi despre Dumnezeu sau pentru că nu reușim să le punem cap la cap, sau ne apropiem de ele cu reverență și umilință dorind să le înțelegem și să avem o gândire transformată de întreaga Scriptură?

Sunt cel puțin două întrebări care se ridică în urma acestui verset: 1) Dorește Dumnezeu ca cineva să comită vreun păcat? 2) Rânduiește Dumnezeu păcatul? Răspunsul este șocant de afirmativ la ambele întrebări. Dar trebuie să facem câteva observații la fiecare din aceste întrebări:

1) Dorește Dumnezeu ca cineva să comită vreun păcat?

Citind Scriptura în întregimea ei cu atenție vom descoperi următorul adevăr paradoxal: că Dumnezeu dorește și hotărăște să se întâmple anumite lucruri în derularea evenimentelor, lucruri pe care le dezaprobă și în care nu își găsește plăcerea.

Nu este o noutate că David a păcătuit grosolan. Câteva din păcatele lui cunoscute sunt adulterul cu Batșeba, soția lui Urie hetitul, și uciderea lui Urie. David s-a pocăit de păcatele acestea (vezi 2 Samuel 12:13, Psalmul 51). Însă Dumnezeu a hotărât ca să existe consecințe severe în urma acestor păcate, deși El le-a iertat: Domnul ți-a iertat păcatul, i-a răspuns Natan, și nu vei muri. Totuși, pentru că prin fapta aceasta ai făcut pe dușmanii Domnului să-L disprețuiască, copilul care ți s-a născut va muri (2 Samuel 12:13, NTR). …De aceea sabia nu se va îndepărta din familia ta niciodată, pentru că M-ai disprețuit și ai luat-o pe soția hititului Urie să-ți fie ție soție. Așa vorbește Domnul: Voi ridica nenorocirea aupra ta din propria familie. Îți voi lua soțiile sub privirea ta și le voi da altuia, iar el se va culca cu ele la lumina zilei. Tu ai lucrat în ascuns, însă Eu voi împlini acest cuvânt la lumina zilei, înaintea întregului Israel (2 Samuel 12:12-12, NTR).

Interesant de observat este faptul că Dumnezeu dorește să aducă  la îndeplinire niște consecințe care implică săvârșirea unor păcate, păcate pe care, de altfel, El le disprețuiește:

  • uciderea lui Amnon, fiul lui David, de către fratele său, Absalom (implică păcat)
  • uneltirea lui Absalom prin detronarea tatălui său David (implică păcat)
  • necinstirea țiitoarelor lui David în fața întregului Israel (implică păcat)
  • uciderea lui Absalom, fiul lui David

Știm că Dumnezeu interzice uciderea, curvia și răzvrătirea, pe lângă altele. Este voia Lui revelată ca aceste păcate să nu fie comise. Le dezaprobă din plin. Însă aici Dumnezeu dorește să se întâmple anumite evenimente păcătoase cum este răzvrătirea, curvia și uciderea, ca și consecințe ale păcatului lui David. În această categorie este inclus blestemul lui Șimei asupra lui David. Iată ce spune David: El blestemă astfel pentru că Domnul i-a zis: „Blestemă-L pe David!” Cine-i va zice deci: „De ce faci lucrul acesta? … Lăsați-l să blesteme pentru că Domnul i-a spus să o facă! (2 Samuel 16:10,11, NTR).

Dumnezeu dezaprobă păcatul (blestemul) și îl dorește în același timp, dar nu în același sens. Dumnezeu dezaprobă blestemul adus de Șimei pentru că este un act păcătos, dar îl dorește ca și consecință pentru păcatul mai vechi al lui David. Deci, blestemul este dorit într-un sens și nedorit în alt sens. David a înțeles acest paradox și s-a supus dreptei judecăți ale lui Dumnezeu, acceptând suveranitatea absolută a lui Dumnezeu peste toate lucrurile, inclusiv peste acțiunile păcătoase, fără însă ca să presupună că Dumnezeu este autorul păcatului sau că oamenii care realizează aceste lucruri nu ar fi deplin responsabili. El nu presupune că Șimei nu este responsabil pentru răutatea inimii lui. David poruncește mai târziu moartea lui Șimei din această cauză (1 Regi 2:8-9). Deci Dumnezeu poate dori ca să existe păcat, însă nu de dragul păcatului, ci pentru scopurile Sale drepte, înțelepte și bune.

2) Rânduiește Dumnezeu păcatul?

Această întrebare este una destul de dificilă. Pentru că dacă răspunsul este afirmativ atunci prima impresie ne face să afirmăm că Dumnezeu este autorul păcatului. Însă la o privire mai atentă vom înțelege din Scriptură că Dumnezeu rânduiește toate lucrurile (lucrurile păcătoase nu fac excepție), cu precizarea că o asemenea rânduire nu îl face pe Dumnezeu autorul păcatului, nici nu exclude responsabilitatea omului.

Iată câteva exemple de astfel de cazuri biblice:

El a rânduit vânzarea lui Iosif și ducerea lui în Egipt, fără să își găsească plăcerea în actul vânzării și al uriiAcum, nu vă întristaţi şi nu fiţi mîhniţi că m’aţi vîndut ca să fiu adus aici, căci ca să vă scap viaţa m’a trimes Dumnezeu înaintea voastrăDumnezeu m’a trimes înaintea voastră ca să vă rămînă sămînţa vie în ţară, şi ca să vă păstreze viaţa printr’o mare izbăvire. Aşa că nu voi m’aţi trimes aici, ci Dumnezeu; El m’a făcut ca un tată al lui Faraon, stăpîn peste toată casa lui, şi cîrmuitorul întregei ţări a Egiptului (Geneza 45:5-8).

El a rânduit judecata Israelului cu toate detaliile mizerabile pe care le implică o robie, însă fără a aproba uciderea și necinstirea: Vai de Asirian-zice Domnul-nuiaua mîniei Mele, care poartă în mînă toiagul urgiei Mele! I-am dat drumul împotriva unui neam nelegiuit, l-am trimes împotriva unui popor pe care sînt mîniat, ca să-l prădeze şi să-l jăfuiască, să-l calce în picioare ca noroiul de pe uliţe. Dar el nu judecă aşa, şi nu acesta este gîndul inimii lui; ci el nu se gîndeşte decît să nimicească, decît să prăpădească neamurile cu grămada (Isaia 10:5-7).

El a rânduit răstignirea Fiului Său pentru mântuirea celor ce cred fără să își găsească plăcere în batjocură, nedreptate și crimă: pe Omul acesta, dat în mînile voastre, după sfatul hotărît şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi L-aţi omorît prin mîna celor fărădelege (Fapte 2:23).

În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfînt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s’au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotărîse mai dinainte mîna Ta şi sfatul Tău (Fapte 4:27-28)

El rânduiește persecutarea sfinților fără să aprobe persecuția în sine: Căci este mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să suferiţi pentrucă faceţi binele decît pentrucă faceţi răul! (1 Petru 3:17).

În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rînduiţi mai dinainte, după hotărîrea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale (Efeseni 1:11).

Dumnezeu domnește în așa măsură încât are autoritate să rânduiască toate lucrurile din universul acesta, inclusiv acțiunile și deciziile libere ale oamenilor, guvernându-le până la cel mai mic detaliu, chiar dacă dezaprobă multe dintre acestea.

Absalom și toți bătrânii Israelului au ascultat de sfatul lui Hușai și nu de sfatul înțelept al lui Ahitofel, deși sfatul acestuia din urmă se bucura de o autoritate asemănătoare cu autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu (2 Samuel 16:23), iar motivul constă în faptul că Dumnezeu a zădărnicit sfatul lui Ahitofel (2 Samuel 17:14). Înseamnă că Dumnezeu are autoritate să direcționeze inima oamenilor și să le îndrepte pașii încotro vrea El (Proverbe 16:1,9).

Ce trebuie să reținem însă este că motivația și scopul lui Dumnezeu în rânduirea păcatului sunt total diferite de motivația și scopul oamenilor în comiterea păcatului. Șimei a rostit blestemul din răutatea inimii lui. Dumnezeu l-a intenționat pentru disciplinarea și binele lui David. Frații lui Iosif l-au vândut pe acesta din invidie și ură, însă Dumnezeu a intenționat vânzarea din dragoste și înțelepciune pentru binele lor viitor. Asirienii și babilonienii au jefuit și au călcat în picioare Israelul din cauza mândriei și lăcomiei lor, în timp ce Dumnezeu a intenționat jaful lor pentru disciplinare și judecată. Israeliții și romanii l-au răstignit pe Domnul Isus din orgoliu, invidie și răutate, în timp ce Dumnezeu a intenționat răstignirea Domnului pentru mântuirea celor ce cred.

Astfel, Dumnezeu rămâne suveran, sfânt, bun, înțelept și drept în guvernarea tuturor lucrurilor, inclusiv a evenimentelor păcătoase, toate fiind făcute pentru slava Lui și binele copiilor Săi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s