Care este scopul Legii dacă îndreptățirea este prin credință?

Legea

Care este atunci scopul Legii? Ea a fost adăugată pentru a arăta ce este încălcarea Legii, până când va veni Sămânța celui căruia i-a fost făcută promisiunea. (Galateni 3:19, NTR)

Dacă îndreptățirea este prin credință și dacă acest lucru a fost întotdeauna așa, începând de la Avraam, cel care a fost „socotit drept prin credință” (3:6-9), atunci de ce a fost adăugată Legea? Care este rolul ei? Iudaizatorii învățau că este bine să începi prin credință dar că trebuie să completezi prin faptele Legii îndreptățirea. Nu cumva, spun ei, așa a făcut și Dumnezeu în istoria răscumpărării, adică Avraam a crezut, dar după 430 de ani a fost dată Legea? În textul de față (Galateni 3:15-22) Pavel arată care a fost rolul și scopul Legii date de Dumnezeu după 430 de ani de la Avraam și până la Cristos.

Două observații preliminare: 1) Categoria pragmatiștilor vor spune că tot ceea ce contează este să faci și prea puțin contează înțelegerea lucrurilor pe care le faci sau motivația și scopul potrivit pentru a acționa. În acest text, Pavel ne avertizează serios cu privire la această mentalitate și atitudine: se poate să faci și să fii condamnat tocmai pentru că faci fără să înțelegi scopul Legii. Legalistul este cel care face multe lucruri, însă fără să se încreadă în Dumnezeu pentru a le face, el se bazează pe faptele Legii: (Rom.10:2-3) Le mărturisesc că ei au rîvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere: pentrucă, întrucît n-au cunoscut neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-şi pună înainte o neprihănire a lor înşişi, şi nu s’au supus astfel neprihănirii, pe care o dă Dumnezeu; (Gal. 3:10) Căci toţi cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sînt supt blestem; Este important să înțelegem pentru ce este un anume medicament și care sunt contraindicațiile lui. La fel și cu Legea

2) Pentru o interpretare sănătoasă avem nevoie de o studiere cu precizie gramaticală a Cuvântului lui Dumnezeu, bineînțeles însoțită de iluminarea Duhului Sfânt. Avem nevoie de învățători care să trateze cu grijă și seriozitate cuvintele Scripturii (asta se numește exegeză). În v.16, Pavel argumentează un adevăr pe baza faptului că termenul „sămânță” este la singural, nu la plural. El apelează la credincioșii din Galatia să cântărească exact cuvintele din Vechiul Testament, știind că nici o iotă nu este la întâmplare, ci Scripturile sunt inspirate total de Dumnezeu.

1. Legământul cu Avraam este legământul harului în vigoare

În argumentarea îndreptățirii prin credință, Pavel s-a folosit de Avraam. Este această argumentare validă de vreme ce Avraam a trăit înainte de darea Legii? Da, pentru că legământul încheiat cu Avraam nu a fost anulat, desființat sau abrogat prin darea Legii. Legământul cu Avraam și promisiunile date în legământ nu au fost doar pentru perioada lui, ci a avut în vedere de la început vremurile în care Cristos va veni și își va forma un popor nu doar dintre iudei, ci și din toate națiunile pământului. Promisiunea făcută lui Avraam nu îi avea în vedere pe urmașii fizici ai lui Avraam, ci pe Cristos, și mai apoi pe toți cei ce îi aparțin lui Cristos, adică pe copii spirituali ai lui Avraam (3:16).

Acest legământ a fost întemeiat pe promisiuni. Promisiunile cer încredere în caracterul lui Dumnezeu care le-a făcut. Avraam s-a încrezut în Dumnezeul care i-a dăruit aceste promisiuni, iar Dumnezeu l-a îndreptățit prin credință. Tot astfel, promisiunile binecuvântate ale Evangheliei lui Cristos nu se primesc prin efortul nostru de a împlini Legea, ci prin credință.

Obs. Mulți teologi susțin că dacă legământul harului se întemeiază pe promisiuni, atunci înseamnă că nu este condiționat. Scriptura ne spune că legământul cu Avraam a avut condiția credinței care duce în mod necesar la ascultare (Gen. 22;16-18; 26:4.5). Condiția pe care o cere Dumnezeu atât în legământul avraamic cât și în legământul mozaic nu este o încercare de a câștiga favoarea lui Dumnezeu prin fapte, ci încrederea în promisiunile lui Dumnezeu care duce la ascultare.

Aplicație: Ce atitudine trebuie să nască o promisiune și de ce? Îi aparții lui Cristos și crezi promisiunea că El te îndreptățește și te face copilul lui Avraam nu prin performanțele și reușitele tale, ci prin credința în Cristos?

2. Legea NU a fost dată pentru a oferi viață spirituală și dreptate

Dacă legământul cu Avraam se baza pe promisiuni, deci implicit pe credință, de ce a mai fost dată Legea 430 de ani mai târziu? Cu siguranță ea nu a fost dată ca pe o a doua cale prin care se poate primi viața și dreptatea pentru că aceasta ar fi însemnat ca legea să fie împotriva promisiunilor lui Dumnezeu: Atunci oare Legea este împotriva făgăduinţelor lui Dumnezeu? Nicidecum! Dacă s’ar fi dat o Lege care să poată da viaţa, într’adevăr, neprihănirea ar veni din Lege (Gal. 3:21). Înțelegem că rolul Legii nu a fost niciodată să dea cuiva viață spirituală și dreptate (3:14). Modalitatea în care ea trebuia împlinită nu era prin puterea firească, ci prin încrederea în puterea lui Dumnezeu, a Duhului Sfânt, pentru a putea împlini cerințele ei.

Legea în ea însăși nu este rea, ci bună. Ea exprimă voia lui Dumnezeu cu privire la ce îi este plăcut. Și este benefică dacă este folosită în mod corespunzător, la locul ei (1 Tim. 1:8). Dar ea este urât distorsionată de toți cei care cred că prin puterea lor pot îndeplini cerințele ei pentru a primi dreptatea lui Dumnezeu și viața veșnică.

Aplicație: Atunci când Scriptura îmi spune să nu mă mânii, ceea ce este o poruncă a lui Dumnezeu, trebuie să realizez că ascultarea de această poruncă nu îmi va aduce îndreptățirea și Dumnezeu nu îmi cere să mă bazez pe puterea mea pentru a o birui. Îmi amintesc că îndreptățirea mea este numai în Cristos și că despărțit de puterea Duhului Sfânt nu voi putea birui mânia. În umilință, îmi recunosc neputința și îi cer Domnului să-mi dea putere să o biruiesc. Mai apoi acționez în credință și îi mulțumesc Domnului.

3. Legea a fost dată pentru a arăta și a intensifica fărădelegea

Primul răspuns explicit dat de Pavel este că Legea a fost adăugată pentru a arăta ce este încălcarea Legii (3:19), adică pentru a dovedi păcatul ca păcat. Acest adevăr este exprimat și în Romani 4:15: pentrucă Legea aduce mînie; şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. Păcatul este dovedit ca păcat doar atunci când există un standard clar care arată nedreptatea. Astfel păcatul ascuns al inimii devine vizibil printr-o încălcare de lege (Rom. 7:7,13).

Însă nu doar că păcatul este arătat ca păcătos prin Lege, dar Legea crește păcatul: (Rom. 5:20) Ba încă şi Legea a venit pentruca să se înmulţească greşala; dar unde s’a înmulţit păcatul, acolo harul s’a înmulţit şi mai mult. Nu doar că păcatul este arătat ca păcat, dar el crește când apare Legea. Răzvătirea și nesupunerea inimii umane se intensifică atunci când se întâlnește cu Legea (Rom 7:5: Căci, cînd trăiam supt firea noastră pămîntească, patimile păcatelor, aţîţate de Lege, lucrau în mădularele noastre, şi ne făceau să aducem roade pentru moarte). Inima păcătoasă nu este doar dovedită ca păcătoasă prin Lege, ci este și ațâțată de Lege. De ce se întâmplă asta? În afara Duhului Sfânt, inima noastră este radical centrată în sine, și când o asemenea inimă vede că este chemată să dea socoteală sau când este criticată de autoritatea Legii, ea va căuta mai furios să se apere. În felul acesta legea intensifică păcatul prin ațâțarea auto-afirmării și prin împietrirea inimii în auto-suficiența lor. Deci Legea nu a fost dată pentru a dărui viață și putere și dreptate, ci pentru a închide pe toți oamenii sub păcat: (3:22) Dar Scriptura a închis totul supt păcat…

De ce nu poate da Legea viață? Pentru că este vreun defect în ea? Sau pentru că este vreun defect în noi? Romani 8:3 ne spune că firea noastră face ca Legea să fie neputincioasă: căci-lucru cu neputinţă Legii, întrucît firea pămîntească o făcea fără putere… și că Cristos este cheia care face ca Legea să fie împlinită pentru noi și în noi. Legea nu poate da viață pentru că cei care au legea sunt conduși de fire și lipsiți de Duhul Sfânt, iar firea este ostilă lui Dumnezeu și nu se supune legii Lui. Legea nu poate da viață pentru că nu a fost însoțită de puterea Duhului Sfânt de a abilita oamenii să asculte. Oriunde porunca lui Dumnezeu este proclamată (fie în Evanghelie, fie în Lege), dar lucrarea suverană, de regenerare a Duhului Sfânt este reținută, inima umană naturală și centrată în ea însăși se va exprima în răzvrătire, fie prin respingerea legii și trăire în imoralitate, fie prin îmbrățișarea legii trăind o moralitate legalistă, firească. În amândouă cazurile firea sau ego-ul este în control și rezultă sclavie față de păcat și moarte veșnică.

4. Legea a fost dată pentru a conduce la Cristos

Astfel, ideea este că Dumnezeu a dat Legea fără a dărui Duhul Sfânt majorității israeliților, pentru ca răzvrătirea adâncă a omului să fie expusă și păcatul să devină din cale afară de păcătos (atunci când Legea este folosită pentru a ne slăvi pe noi înșine).

Moise însuși a spus în Deuteronom 29:2-4, după ce Israel a primit Legea: Moise a chemat pe tot Israelul şi le-a zis: Aţi văzut tot ce a făcut Domnul subt ochii voştri, în ţara Egiptului, lui Faraon, tuturor supuşilor lui, şi întregei lui ţări: marile încercări pe cari ţi le-au văzut ochii, minunile şi semnele acelea mari. Dar Domnul nu v’a dat minte să pricepeţi, nici ochi să vedeţi, nici urechi să auziţi, pînă în ziua de azi. Moise a știut că astfel Legea nu va da viață ci îi va căndamna (Deut. 31:26,27). Astfel Legea înmulțește păcatul  și îi închide pe oameni în păcat, nu pentru că ea cere oamenilor imperfecți să merite favorul lui Dumnezeu, ci pentru că cere ca oamenii mândri și independenți să se smerească și să depindă de harul transformator al lui Dumnezeu.

Însă povestea nu se termină aici.  Moise anticipa o zi în viitor în care Domnul, Dumnezeul tău, îţi va tăia împrejur inima ta şi inima seminţei tale, şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti (Deut. 30:6). Mai târziu, Ezechiel reia tema în 36:26-27: Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.  Și Pavel ne spune că odată cu Cristos acea zi a venit (3:19,24). Păcatele au fost ispășite, Duhul Sfânt a fost turnat și cerința Legii este împlinită în cei ce umblă nu în fire ci în Duhul (Rom. 8:4).

–          Dumnezeu a devotat peste o mie de ani de istorie, de la Moise la Cristos pentru a ne putea vedea pe noi în eșecurile israeliților. El dorește să facă vizibilă natura din cale afară de urâtă a păcatului și adâncimea și subtilitatea mâniei și nesupunerii noastre. Deci trebuie să ne uităm în oglinda Legii lui Dumnezeu. Și să recunoaștem că mai sunt rădăcini de independență, mândrie și neîncredere în noi.

–          Ar trebui să îl prețuim pe Cristos și să adorăm harul care ne-a deschis inima să îl primim. Lecția oferită de lege este că noi suntem complet dependenți de harul care să ne scoată inima de piatră și să ne dea o inimă a credinței și dragostei.

–          Predicarea și învățătura din biserică, de la școala duminicală trebuie să aibă ca scop să nu lase mândria și neîncrederea să se așeze liniștite în adâncul inimii, ci să o răscolească și să o facă vizibilă în așa fel încât să se producă o criză, care să conducă la pocăință și încredere în Cristos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s