Ei bine, nu sunt foarte religios, dar sunt o persoană bună – și asta e important.

Oare așa să fie?

Imaginează-ți o femeie – o văduvă săracă – care are un singur fiu. Ea îl învață cum ar vrea ca el să trăiască – întotdeauna să spună adevărul, să lucreze din greu și să-i ajute pe săraci. Ea câștigă foarte puțini bani, dar cu economiile sărăcăcioase ea reușește să îl susțină prin colegiu. Imaginează-ți că odată ce el absolvă, cu greu îi mai vorbește. Uneori îi trimite o felicitare de Crăciun, dar el nu o vizitează; nici nu îi răspunde la apelurile telefonice sau la scrisori; el nu îi vorbește. Dar el trăiește exact așa cum ea l-a învățat: cinstit, silitor și caritabil. Am putea spune că este acceptabil? Desigur că nu! Oare nu am spune că prin faptul că trăiește o „viață bună” dar neglijându-și relația cu cel căruia îi datorează totul,  el face ce este condamnabil? În același fel, dacă Dumnezeu ne-a creat și îi datorăm totul și noi nu trăim pentru el, dar trăim o „viață bună”, nu este suficient. Noi toți suntem datori cu o datorie care trebuie plătită.

Timothy Keller, Center Church, p. 34.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s