Doctrinele harului în Mărturisirea de credință a baptiștilor maghiari din anul 1905

MĂRTURISIREA DE CREDINȚĂ ȘI ALCĂTUIREA ADUNĂRILOR CREȘTINEȘTI BOTEZATE CARI SE NUMESC DE OBȘTE BAPTIȘTI

15 SEPTEMBRIE 1905

ARTICOLUL III

DESPRE PĂCAT

Credem, că Dumnezeu a făcut pe omul cel dintâi după chipul și asemenarea sa, întru dreptate, sfințenie; bun, cu putință de a lăuda pe Dumnezeu și cu el împreună a trăi fericit. Prin șiretenia diavolului omul a căzut în păcat, s-a depărtat de cătră Dumnezeu, a pierdut chipul și asemenearea Făcătorului și curând după trup și suflet a ajuns în starea morții. Și fiindcă oamenii toți s-au tras din sămânția lui Adam, toți la fel sunt părtași aceleiaș firi păcătoase și pe deplin stricate, încât în păcate s-au zemislit și născut, fiii măniei asemenea nepotriviți și nevolnici  a face orice bine, iar cu putință și aplicați a face orice rău.

 

ARTICOUL IV

DESPRE RĂSCUMPĂRARE

Credem, că Dumnezeu nu a putut scăpa pe om dela urmările groaznice ale căderii sale, decât prin deplina împăcare și îndestulire a dreptății sale sfinte: pentru acea a din veci rânduit pe Unul născut Fiul său, Isus Hristos, jertfă de împăcare. Deci la vremea hotărită de Dumnezeu a  venit pe pământ Hristos Fiul lui Dumnezeu celui viu în chip de trup păcătos, în care unește dumnezeirea sa vecinică cu firea omenească cu trup și suflet adevărat omenesc, cari înse au fost și rămas desăvârșite și curate și fără prihană, așa că niciodată, nici în inima, nici în viața din afară a lui Isus nu s-a aflat păcat. Astfel a dovedit ascultare lucrătoare, umplând în locul nostru, legea dumnezeiască întreagă și a suferit, dându-și trupul și sufletul jertfă pentru noi. S-a făcut blăstăm pentru noi, când a luat asupra sa mănia lui Dumnezeu, pedeapsa păcatelor noastre. Credem, că aceasta vecinică răscumpărare a Fiului lui Dumnezeu de preț deplinit e singura pricină a mântuirii noastre și prin acea avem parte de iertarea tuturor păcatelor și greșelelor noastre, de îndreptare, de adevărul vecinic, de scăpare înaintea morții, diavolului și iadului și de viața vecinică și că printr-însul câștigăm putere să urîm păcatul și să murim Lui, să voim și să facem binele. Dupăce Hristos a săvârșit mântuirea prin moartea sa, a treia zi a înviat din morți, s-a suit la ceriuri și șede de a dreapta măririi întru cele de sus, și ni-a trimis nouă Spiritul său cel sfânt, care ne face pe noi aplicați să primim prin credință darurile acestei mărite răscumpărări. Ca arhiereu se roagă pentru noi la Tatăl și cu noi este în toate zilele până la sfârșitul lumei și apoi la urmă ne duce în rai, unde a gătit locul pentru noi.

 

ARTICOLUL V

DESPRE ALEGEREA PENTRU MÂNTUIRE

Credem, că din vecie voința slobodă neatârnătoare dela nimic din afară și hotărîrea lui Dumnezeu este, ca păcătoșii să se rescumpere. Din care pricină, precum înainte de așezarea temeiurilor lumii, negâcita iubire milostivă a Dumnezeirei a hotărit, ca Jehova să fie prin întruparea și moartea sa Mântuitorul, asemenea și dintre osînditul neam omenesc aceia, cari în decursul vremilor să fie părtași răscumpărării, s-au și ales prin Tatăl, numele lor s-au scris în ceriu, ei înșiși s-au dat în mâinile Mântuitorului, ca poporul lui adevărat, ca oile turmei sale, pentru cari a fost gata să-și dee viața, ca moștenirea sa, ca agonisala luptei sale de moarte și ca mireasa sa. Acestora s-a dat viața de veci în Hristos, și deodată sau rânduit mijloacele, cari să-i ducă pe ei la credința în Hristos, la taină, la viața vecinică. Rînduiala aceasta a lui Dumnezeu e vecinică și neschimbată, încât aceia, pe cari îi privește, cei aleși, nu se pot zmulge din mânile lui Hristos, ci mai vârtos se păstrează prin puterea lui Dumnezeu în credința și dragostea cătră Hristos, până când vor fi moșteni ai mărirei sale.

 

ARTICOLUL VI

DESPRE MIJLOACELE DARULUI ȘI DEPSRE RÂNDUL ACELORA

Credem că Dumnezeu a rânduit anumite mijloace ale darului, prin cari trage la sine pe cei păcătoși și le dă mântuirea, pe care Hristos a câștigat-o. Dumnezeu a hotărit acestora un anumit rând care nu se poate strica prin noi, fără călcarea voinței lui Dumnezeu. Mai întâi se folosește: a) cuvântul lui Dumnezeu. Cari prin acesta în ruma îndemnului Spiritului sfânt s-au întors, se alătură Bisericii lui Hristos b) prin botez și mădulările Bisericei sărbătoresc c) cina Domnului, pentru cea mai înlăuntru legătură cu el. În aceasta totodată se arată mai bădit legătura sfinților. Dar rugăciunea e sufletul tuturor acestor mijloace, cum peste tot al stării darului; asta vine în cea dintâie clipă a vieții noi și nici o dată nu mai trece.

 

ARTICOLUL VII

DESPRE ÎNTOARCEREA PĂCĂTOSULUI PRIN CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU

Calea mântuirei e acea, că omul prin cuvântul lui Dumnezeu, care e viu și văzut, se trezește din somnl adânc, își cunoaște păatele și greșala și îi pare rău din inimă de acelea. În sîmțirea primejdiei aleargă la Hristos, ca singurul răscumpărător și mântuitor, și prin credința în El câștigă iertarea păcatelor și dovadă în inima sa, că el e fiul lui Dumnzeu și părtaș al vieții vecinice. Aceasta mare schimbare a inimei și minții păcătosului e singur lucrarea Spiritului sfânt, care după voința îndurată a lui Dumnezeu petrece cuvântul cu isprava sa atotputernică, plină de rod; prin aceasta face nașterea din nou a păcătosului simțurilor trupești, îi deschide inima, îi luminează sufletul și dă naștere credinții vie în Hristos.

 

ARTICOLUL XI

DESPRE SFINȚENIE

Credem, că fără sfințenie nime nu va vedea pe Domnul. Acea e urmare a îndreptării prin credința în Hristos și e nedespărțită de acea.

Stă în acea că dupăce stăpânirea păcatului în inima nou născutului a încetat, el acum prin necontenita înrîurință a Duhului sfânt, cu toată osîrdia se nevoiește, ca să moară păcatului, care încă tot îl încunjură, să împlinească legea lui Dumnezeu , trupul și sufletul să și-l aducă de jertfă vie, plăcută lui Dumnezeu, prin ce se laudă Dumnezeu. În aceasta silință a sa încă poate fi ispitit de unele slăbiciuni și păcate, da aceste nu le va scuza, ci mai vârtos adânc se pocăește, căci prin ele vatămă pe milostivul Dumnezeu și-și strică pacea cu El. În atari cazuri nu va afla liniște, până din nou nu câștigă iertare și pe viitor va fi cu atât mai grijitor.

Ființa sfințeniei e iubire sfântă și fiască cătră Dumnezeu și poruncile Lui și aceasta dragoste, care se deșteaptă în inimă, se ține, se nutrește prin Spiritul sfânt, cu încetul schimbă pe om întru chipul lui Dumnezeu. Credem, că sfințenia trebue să se estindă asupra vieții noastre întregi și că și pelângă ceamai sfântă viață totdeauna avem lipsă de darul iertător al lui Dumnezeu prin sângele lui Hristos.

Dat. 28 Mai 1897. Comitetul provizor al tovărăției „Baptisților”.

Aceasta mărturisire de credință propunându-se în adunare generală estraordinară a tovărășiei baptiștilor unguri ținută în Ocsa la 15 septembrie 1905 întru toate s-a primit.

 

Preluare porțiuni, fără trimiteri: https://app.box.com/shared/1vxd1r4nti6fjnpccmbe

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s