Calminienilor, carminiștilor și așa-zișilor „bibliciști”

direction_confusion1

Ce evanghelic conservator nu ar dori să fie denumit și „biblic” și să fie caracterizat de echilibru, înțelepciune și smerenie? Un număr crescând dintre aceștia adoptă o atitudine „echilibrată” când vine vorba de Doctrinele Harului. Ei presupun că înțeleg cu adevărat argumentele calviniștilor și arminienilor și știu că fiecare tabără vede doar o părticică din adevărul biblic. „De aceea disputele de genul acesta,” susțin ei, „sunt lispite de orice rost și nu se vor termina până când partizanii nu vor înțelege că Biblia susține deopotrivă alegerea divină și alegerea omului în aceeași măsură și în același sens. Problema acestor tabere, este că vor să îl încadreze pe Dumnezeul infinit în cutiuța lor teologică și sistematică. Însă noi nu avem timp de aceste discuții infantile și nici nu ne identificăm cu vreo „grupare” anume, pentru că Biblia nu este nici calvinistă, nici arminiană, și noi îl iubim pe Isus. În consecință ne place să ne identificăm cu Calminius.”

Interesant este că susținătorii acestei poziții sunt foarte săritori atunci când se afirmă câte ceva despre suveranitatea divină absolută, spunând că acest adevăr biblic trebuie echilibrat cu liberul arbitru, dar, în același timp, nu se deranjează să „echilibreze” situația când liberul arbitru este fâlfâit în voie. Mi se pare mie sau poziția asta este aceeași Mărie (arminiană), dar cu altă pălărie. Ca exemplu de maestru în deghizări îl avem pe Norman Geisler, care se declară calvinist, cei drept, moderat.

Aici nu voi încerca să apăr poziția calvinistă, ci doar  voi răspunde pe scurt la câteva argumente sau afirmații îmbrăcate într-o aură de înțelepciune care sunt reluate din nou și din nou de acești și calviniști și arminieni evanghelici în același timp:

1. Dumnezeu este mai măreț decât capacitatea noastră limitată de înțelegere. Ce adevăr grandios și ce aplicări după ureche pot ieși de aici. Această afirmație folosită de calminieni poate ajunge să miroase a agnosticism, o atitudine care dezarmează posibile convingeri doctrinare.  Dar desigur, aceasta e valabil numai în cazul dialogului dintre predestinare și liberul arbitru, și eventual în cazul doctrinei Trinității. Astfel că noi nu putem cunoaște misterul planului lui Dumnezeu, iar textele ce pomenesc aceste subiecte sunt suficient de neclare pentru a avea convingeri solide în vreo direcție. De aceea, cea mai bună atitudine este o lipsă de convingeri în acest domeniu. E un exemplu de smerenie exemplară.

Problema cu această înșiruire de idei este că deși Dumnezeu este infinit de măreț și deși noi suntem limitați și nu îl vom putea cuprinde niciodată (nici acum și nici în veșnicie), aceasta nu înseamnă că ceea ce este revelat în Scriptură nu poate fi înțeles și crezut. Mai mult, în nici un caz adevărata smerenie nu se manifestă acolo unde nu sunt convingeri doctrinare. C.K. Chesterton arăta bine cum aparența de umilință a omului post-modern, umilință la care evanghelicul nu e imun, este una falsă:

Astăzi suferim de umilință în locul nepotrivit. Modestia s-a mutat de pe organul ambiției. Modestia s-a așezat pe organul convingerii; unde nu a fost intenționată niciodată să fie. Un om trebuie să fie îndoielnic cu privire la el, dar neîndoielnic cu privire la adevăr; aceasta s-a inversat. În zilele noastre partea unui om pe care omul o afirmă este exact partea pe care nu ar trebui să o afirme – sinele. Partea de care se îndoiește este exact partea de care nu ar trebui să se îndoiască – rațiunea divină . . . Noul sceptic este atât de smerit încât el se îndoiește că poate învăța ceva . . . Există o umilință reală tipică în timpul nostru; dar ea se întâmplă în așa fel încât în mod practic ea este o umilință mult mai otrăvitoare decât cea mai sălbatică sleire a ascetului . . . Vechea umilință îl făcea pe om să se îndoiască pe eforturile sale, ceea ce îl determina să lucreze mai hotărât. Dar noua umilință îl face pe om să se îndoiască de scopurile sale, ceea ce îl face să se oprească din lucrul său . . . Noi suntem pe cale să producem o rasă de oameni care este prea modestă mental pentru a crede în tabla înmulțirii. (G.K. Chesterton, Orthodoxy [Garden City, NY: Doubleday and Co., 1957], pp. 31-32).

Umilința aceasta este cea mai dichisită formă de lipsă de supunere. Când nu vrei să accepți un lucru e mai simplu să spui că nu înțelegi. În cazul acesta, misterul măreției lui Dumnezeu, deși adevărat, este folosit într-un mod nelegitim.

2. Biblia le afirmă și pe una și pe cealaltă, deci avem de-a face cu o antinomie

De vreme ce Biblia afirmă atât predestinarea cât și liberul arbitru, înseamnă că acestea sunt în același sens și în același timp valabile. Biblia le ține în tensiune și trebuie lăsate așa, astfel că trebuie să fie vorba de o antinomie. Antinomie este un cuvânt mai voalat pentru contradicție. Probabil că frații noștri nu au nici o problemă cu contradicțiile din Scriptură și pot susține în același timp ineranța Scripturii. Sunt curios cum reușesc s-o facă. Pentru că dacă există vreo contradicție reală în Scriptură, atunci ineranța ei s-a dus. Cel puțin, arminienii au în tolbă un artificiu ingenios prin doctrina predestinării pe baza preștiinței, desființând în cele din urmă predestinarea ca decret suveran și ultim al lui Dumnezeu. Calviniștii susțin că există o compatibilitate între  libertatea de alegere și responsabilitatea umană (ceea ce nu este totuna cu liberul arbitru) și predestinare prin faptul că libertatea omului ține de natura lui. Dacă natura lui este coruptă, el va alege liber ceea ce dorește cel mai mult, potrivit cu corupția inerentă a naturii sale, deci va alege liber numai păcatul. Dacă Dumnezeu intervine prin regenerarea inimii, acesta va alege tot în mod liber, dar potrivit cu inima nouă primită, deci va alege liber Evanghelia. În timp ce aceste tabere încearcă o compatibilitate de vreun fel, „bibliciștii” se ridică mult deasupra acestor probleme ce țin de logica bunului simț și acceptă antinomii. În teologia răsăriteană astea funcționează mult mai bine.

Nu vreau să spun prin aceasta că nu există deloc mister când vine vorba de Dumnezeu. De aceea ne și închinăm, pentru că suntem din nou și din nou uimiți. Dar misterul nu implică nici o contradicție reală.

3. Adevărata teologie este teologia biblică, nu cea sistematică.

Teologia sistematică este de vină pentru toate aceste dezbateri, nu-i așa? E blamată și responsabilă pentru aproape toate ereziile (care bineînțeles țin de gândirea greacă, nu de cea ebraică). Cel puțin e un mod inferior de a face teologie. În schimb, teologia biblică este aclamată. Recunosc că am o considerație enormă față de teologia biblică și multe s-ar îmbunătăți dacă evanghelicii s-ar aprofunda în acest tip de teologie. Însă teologia biblică, dragii mei, nu poate să excludă o sistematizare doctrinară, chiar dacă forma ei nu este structurată la fel de riguros ca o teologie sistematică. Și care-i problema până la urmă cu sistematizarea doctrinelor? Putem vorbi și despre o unitate a Bibliei care să conducă la o sistematizare a doctrinelor sau putem vorbi doar despre diverse teologii care nu se pot împăca desăvârșit? Meta-narațiunea biblică (creație, cădere, răscumpărare) și limbajul și temele specifice fiecărui autor biblic pot conduce la o unitate în doctrină, din moment ce Scriptura a fost insuflată în întregime de același Autor.

4. Mulți teologi și comentatori au dezbătut această problemă de-a lungul secolelor.

Această afirmație este plină de înțelepciune. Sau nu este chiar așa. Recunosc că minți mult mai luminate decât ale noastre nu au căzut de acord în privința acestui subiect atâtea secole la rând. Dar nu același este oare cazul în dezbateriile legate de justificarea prin credință și ineranța Scripturii și în alte doctrine fundamentale? Nici acum nu există consens în aceste doctrine (cu siguranță NT Wright este mult mai înțelept decât aș putea fi eu pe pământul ăsta). Și cu certitudine găsim minți luminate de ambele părți ale acestor controverse. Care ar trebui să fie răspunsul nostru? Că din moment ce este dezbătută justificarea prin credință nu ar trebui să avem vreo convingere în ce o privește? Că nu știm noi, dacă până și teologi măreți nu au căzut de acord asupra ei? Hm… puțin probabil că am recomanda o asemenea poziție. Oricât de disputată ar fi suveranitatea lui Dumnezeu în mântuire, și oricâte secole a fost dezbătută și oricâți teologi iluminați au respins-o, acesta nu este un motiv pentru a nu avea o convingere solidă în privința ei.

Ca să profit de o minte mai luminată decât a mea, apelez la mult îndrăgitul pastor englez Spurgeon, de care ne place atât de mult, bineînțeles doar ca evanghelist, nu ca teolog, deși teologia lui ar fi trebuit să înăbușe avântul lui evanghelistic:

Vechiul adevăr pe care l-a predicat Calvin, care l-a predicat Augustin, care l-a predicat Pavel, este adevărul pe care eu trebuie să-l predic azi, sau altfel aș fi necredincios faţă de conştiinţa mea şi faţă de Dumnezeul meu. Eu nu pot modela adevărul; nu ştiu nici un astfel de lucru care să aibă aceeaşi paritate cu marginile dure ale unei doctrine. Evanghelia lui John Knox este Evanghelia mea. Cea care a tunat prin Scoţia trebuie să tune şi prin Anglia din nou.

(C. H. Spurgeon,A Defence of Calvinism,” în C. H. Spurgeon Autobiography, The Early Years 1834-1859, Vol.1 (Carlisle: Banner of Truth, 1976), p. 165).

Nu știu dacă există cu adevărat așa-numitul „calminian” sau „carminist” sau „biblicist.” Cel puțin nu cred că poate exista în mod consecvent și logic. Dar probabil că nu este interesat de așa ceva. Însă cred că există doar măști ce ascund un refuz de a accepta revelația lui Dumnezeu în privința suveranității Sale, greu de digerat, nu datorită insuficienței dovezilor biblice sau a „misterului” și neputinței noastre de a pricepe, ci datorită aceleiași încăpățânări din vechime ce are sinele în centrul universului nostru.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s