Gloria lui Dumnezeu în convertirea păcătosului

Skeleton-CPR

Există o legătură între convertire și onoarea lui Dumnezeu? Mulți nu privesc convertirea în felul acesta. Nu înțeleg că modalitatea convertirii este strâns legată de reputația și gloria lui Dumnezeu. Prin urmare, accentul nu cade pe inițiativa și lucrarea lui Dumnezeu, ci pe răspunsul omului. Argumentul va decurge astfel: Dumnezeu îi cheamă pe toți oamenii, în același mod la El, fără nicio deosebire. Se oferă texte biblice pentru asta. Desigur că există o astfel de chemare universală în sens de ofertă sau invitație (Matei 11:28), însă Scriptura mai vorbește de un alt tip de chemare care nu este doar o simplă invitație, ci conține o asemenea forță în ea încât obține răspunsul dorit în obiectul căruia i se adresează (Romani 8:28, 30; 1 Corinteni 1:24,26; Evrei 3:1).

E esențial să înțelegem că există o astfel de chemare care nu se adresează tututor fără deosebire, ci acelora pe care Dumnezeu i-a ales. Acest adevăr e valabil atât pentru slujire, cât și pentru mântuire. Și e esențial să înțelegem aceasta pentru că slava lui Dumnezeu este strâns legată de chemarea particulară. Iată un text care arată cât de puternică este relația între chemarea eficace și particulară a lui Dumnezeu și onoarea Lui (deși contextul aici vorbește de o chemare particulară pentru slujire):

Nu el (marele preot) își ia această onoare, ci este chemat de Dumnezeu, așa cum a fost și Aron. Tot astfel, nici Cristos nu s-a slăvit pe Sine, devenind Mare Preot, ci Dumnezeu I-a spus: „Tu ești Fiul Meu! Astăzi Te-am născut;” (Evrei 5:4-5)

Dacă cineva devine mare preot de la sine putere, făcându-se pe sine mare preot, atunci se slăvește pe sine și Dumnezeu nu este onorat. Dar dacă cineva e chemat de Dumnezeu să fie mare preot (e clar că aici chemarea nu are sensul de invitație, ci ea realizează ceea ce își propune), atunci omul nu își ia onoarea și nu se slăvește pe sine. Dumnezeu este Acela care a hotărât cine să ocupe această poziție. Observația aceasta este foarte puternică în argumentul autorului Epistolei către Evrei care concluzionează că nici Cristos nu și-a luat onoarea de a fi Mare Preot, ci Dumnezeu L-a chemat. E important accentul.

Același adevăr se regăsește și în chemarea particulară la mântuire. Slava lui Dumnezeu este strâns legată de aceasta. Cu privire la această chemare, Pavel afirmă următoarele:

Însă noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit, o pricină de poticnire pentru iudei și o nebunie pentru neamuri. Dar pentru cei chemați, atât iudei, cât și greci, Cristos este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu… Fraților uitați-vă la voi, cei care ați fost chemați: printre voi nu sunt mulți înțelepți în felul oamenilor, nici mulți puternici, nici mulți de viță nobilă… Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii ca să le facă de rușine pe cele înțelepte… Astfel, nimeni nu se poate lăuda înaintea lui Dumnezeu. Iar voi, datorită Lui, sunteți în Cristos Isus…(1 Corinteni 1:23-24, 26,27,29,30).

E destul de clar că aici chemarea nu poate avea sensul de invitație, ci de acea intervenție divină a lui Dumnezeu care realizează ceea ce își propune și care se adresează celor aleși. Potrivit versetelor de mai sus, cei chemați sunt tot una cu cei aleși (vezi vezi și Romani 8:30). Și toate acestea cu un motiv: pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Cu siguranță că ne slăvim pe noi înșine atunci când spunem că noi suntem factorul decisiv în venirea noastră la Isus pentru mântuire. Însă forța argumentului este tocmai împotriva unei astfel de atitudini, și ne arată că această chemare și alegere de care avem parte pentru mântuire vine exclusiv de la Dumnezeu, fiind factorul determinativ. Pentru că Dumnezeu își iubește gloria și vrea să arate clar ă venirea noastră la El pentru mântuire i se datorează Lui.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s